Istoria lentilelor de contact: când au apărut, cine le-a inventat și cum au evoluat
Lentilele de contact au o istorie remarcabilă, care datează de peste 500 de ani. Prima mențiune documentară a unui concept asemănător lentilelor de contact datează din anul 1508, însă primele lentile care au putut fi purtate efectiv pe ochi au apărut abia la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Evoluția lentilelor de contact nu a fost deloc simplă. Primele variante erau mari, incomode și fabricate din sticlă, iar purtarea lor era posibilă doar pentru câteva ore. Abia după apariția plasticului și a materialelor moderne permeabile la oxigen lentilele au devenit suficient de confortabile pentru utilizarea zilnică.
Primele idei despre lentilele de contact
Leonardo da Vinci este considerat una dintre primele persoane care au descris un concept asemănător lentilelor de contact. În 1508, în lucrarea „ Codex de l’occhio”, acesta a analizat modul în care contactul direct dintre ochi și apă poate modifica focalizarea luminii.
Leonardo descria două variante: scufundarea capului într-un vas cu apă sau aplicarea unei emisfere din sticlă umplută cu apă peste ochi. Evident, ideile nu erau practice, însă ele au fost importante deoarece au demonstrat că puterea de refracție a ochiului poate fi modificată printr-un mediu transparent aflat direct în contact cu suprafața oculară.
În 1636, René Descartes a descris un dispozitiv format dintr-un tub din sticlă umplut cu apă, care urma să fie aplicat direct pe cornee. Capătul exterior al tubului era modelat astfel încât să poată corecta vederea. Problema acestui concept era că dispozitivul stătea direct pe suprafața ochiului și făcea imposibil clipitul, motiv pentru care nu putea fi utilizat practic.
Mai târziu, în 1845, astronomul englez Sir John Herschel a propus două concepte care aveau să influențeze dezvoltarea lentilelor de contact moderne. Primul presupunea folosirea unei capsule din sticlă umplute cu gelatină animală, iar al doilea propunea realizarea unui mulaj exact al corneei pentru fabricarea unei lentile adaptate formei ochiului. Chiar dacă Herschel nu a construit efectiv astfel de lentile, ideea de a crea lentile personalizate după forma corneei a devenit extrem de importantă în dezvoltarea lentilelor de contact moderne.
Primele lentile de contact funcționale
În 1887, sticlarul german F. E. Muller a realizat primul dispozitiv ocular care putea fi purtat și prin care persoana putea vedea. Până în acel moment, încercările existente fie erau prea incomode, fie afectau vederea.
În 1888, oftalmologul german Adolf Eugen Fick a realizat primele lentile de contact considerate funcționale. Acestea erau lentile sclerale fabricate din sticlă groasă suflată manual și aveau aproximativ 2 centimetri diametru. Lentilele acopereau aproape întreaga suprafață vizibilă a ochiului și se sprijineau pe scleră, adică partea albă a ochiului, nu doar pe cornee.
Fick a testat lentilele mai întâi pe iepuri, apoi pe el însuși și ulterior pe voluntari. Pentru a reduce disconfortul, spațiul dintre cornee și lentilă era umplut cu o soluție dextrozată. Chiar și așa, lentilele puteau fi purtate doar câteva ore, deoarece erau grele, incomode și permiteau foarte puțin oxigen să ajungă la cornee.
Apariția plasticului și schimbarea majoră din industrie
Timp de câteva decenii, lentilele din sticlă au rămas singura variantă disponibilă. Situația s-a schimbat în anii 1930, odată cu apariția polimetilmetacrilatului, cunoscut astăzi sub denumirea de Plexiglas.
Acest material plastic a permis fabricarea unor lentile mai subțiri, mai ușoare și mai rezistente decât cele din sticlă.
În 1936, optometristul William Feinbloom a realizat primele lentile fabricate parțial din plastic. Acestea combinau sticla și plasticul și erau mai confortabile decât modelele anterioare.
În 1940, optometristul german Heinrich Wöhlk a produs primele lentile complet din plastic, bazate pe munca lui Feinbloom din anii 1930.
Până în acest moment al istoriei, toate lentilele care au fost dezvoltate, cu succes sau nu, erau lentile sclerale, adică acopereau aproape întreaga suprafață vizibilă a ochiului. Acest lucru limita confortul și timpul de purtare.
Apariția lentilelor corneene
În 1949 au apărut primele lentile corneene. Acestea erau mult mai mici decât lentilele sclerale și se sprijineau doar pe cornee.
Dimensiunea redusă le făcea semnificativ mai confortabile și permitea purtarea lor timp de până la 16 ore pe zi, în timp ce lentilele sclerale puteau fi tolerate doar 3–4 ore.
Pe măsură ce tehnologia de fabricație a evoluat în anii 1950 și 1960, lentilele corneene din plexiglas au început să devină populare la scară largă.
Totuși, exista o problemă importantă: plexiglasul permitea foarte puțin oxigen să ajungă la suprafața ochiului. Lipsa oxigenului putea provoca iritații, roșeață și alte complicații oculare.
Lentilele RGP și problema oxigenului
Din cauza problemelor provocate de lipsa oxigenului, cercetările au continuat, iar la sfârșitul anilor 1970 au apărut materialele rigide permeabile la gaz, cunoscute astăzi sub denumirea de RGP („Rigid Gas Permeable”).
Aceste lentile permiteau trecerea oxigenului către cornee, reducând semnificativ problemele asociate lentilelor vechi din plexiglas.
Inițial, permeabilitatea la oxigen a fost obținută prin adăugarea siliconului în materialul lentilei. Totuși, acest lucru făcea lentilele mai fragile și favoriza apariția depunerilor.
Ulterior, producătorii au introdus fluorul în compoziția materialului, obținând lentile mai stabile, mai rezistente și cu o suprafață mai confortabilă pentru purtare.
Lentilele RGP au dominat piața în anii 1980 și o mare parte din anii 1990.
Apariția lentilelor moi
În paralel cu dezvoltarea lentilelor rigide, cercetătorii lucrau și la lentile moi.
Primele cercetări importante au fost realizate în 1959 de chimiștii cehi Otto Wichterle și Drahoslav Lím. Aceștia au dezvoltat un material moale, capabil să absoarbă apă, care a stat la baza lentilelor moderne din hidrogel.
Lentilele moi au început să devină populare după aprobarea lor pentru comercializare în Statele Unite, în 1971.
Principalul lor avantaj era confortul imediat. Lentilele moi se adaptau rapid formei ochiului și erau tolerate mult mai ușor decât lentilele rigide. În cazul lentilelor RGP, ochiul avea nevoie de o perioadă de adaptare, iar unele persoane nu reușeau niciodată să le tolereze complet.
În următorii 25 de ani, materialele utilizate pentru lentilele moi au fost îmbunătățite constant. Lentilele au devenit mai permeabile la oxigen, mai confortabile și mai accesibile ca preț.
În 1972, optometristul britanic Rishi Agarwal a conceput primele lentile moi de unică folosință.
Apariția lentilelor din silicon-hidrogel
Unul dintre cele mai importante momente din istoria lentilelor de contact a avut loc în 1998, când compania Ciba Vision a introdus primele lentile din silicon-hidrogel.
Aceste lentile combinau avantajele hidrogelului cu permeabilitatea foarte mare la oxigen oferită de silicon.
Până atunci, lentilele moi clasice permiteau mai puțin oxigen să ajungă la cornee, mai ales în cazul purtării prelungite sau peste noapte.
Silicon-hidrogelul a schimbat complet acest lucru. Noile materiale permiteau o oxigenare mult mai bună a ochiului și au făcut posibilă apariția lentilelor moi pentru purtare extinsă, inclusiv pe timpul nopții.
În plus, lentilele moderne au devenit mai subțiri, mai flexibile și mai confortabile decât modelele anterioare.
Cum arată lentilele moderne
Diferența dintre primele lentile de contact și cele moderne este uriașă. Primele modele erau fabricate din sticlă, acopereau aproape întreaga suprafață a ochiului și puteau fi purtate doar câteva ore din cauza disconfortului și a cantității reduse de oxigen care ajungea la cornee.
Astăzi, lentilele sunt fabricate din materiale moderne precum hidrogelul și silicon-hidrogelul, care permit ochiului să primească mult mai mult oxigen și mențin lentila mai confortabilă pe parcursul purtării. În plus, există variante pentru aproape orice nevoie de corecție: miopie, hipermetropie, astigmatism și presbiopie, în variante de purtare zilnică sau extinsă, cu înlocuire zilnică sau refolosibile.
Privind cât de mult au evoluat lentilele de contact în doar câteva decenii, este greu să nu te întrebi cum vor arăta cele din viitor. Cert este că tehnologia lentilelor de contact continuă să evolueze, iar claritatea vederii, confortul și sănătatea ochilor rămân principalele direcții urmărite de producători și specialiști.