Din ce sunt făcute lentilele de contact?
În funcție de material, există trei tipuri de lentile de contact: lentile moi, lentile rigide permeabile la gaz și lentile hibride. Fiecare tip este conceput diferit și folosește materiale specifice pentru a răspunde unor nevoi diferite de corecție și confort.
Lentilele de contact moi
Lentilele de contact moi au fost inițial realizate din hidrogeluri, material plastice flexibile hidrofile („iubitoare de apă”), foarte potrivite pentru relația cu filmul lacrimal de la suprafața ochilor.
Materialele pe bază de hidrogel au proprietatea de a absorbi cantități semnificative de apă pentru a menține lentilele moi și suple.
Ele se împart în:
- conținut scăzut de apă – aproximativ 40%(în greutate).
- conținut mediu – între 40% și 60%
- conținut ridicat – peste 60%
Dacă ați lăsat din greșeală o lentilă de contact moale peste noapte în afara mediului de păstrare, probabil ați observat că se usucă foarte repede, se micșorează și devine casantă, deoarece apa din lentilă se evaporă, iar materialul își pierde flexibilitatea.
Conținutul de apă contribuie la confort și permite oxigenului să ajungă la ochi. În mod normal, materialele plastice nu permit trecerea oxigenului, însă în cazul hidrogelului, oxigenul se dizolvă în apa din lentilă și ajunge la cornee. Transmisibilitatea la oxigen are însă limitări, pentru că un conținut mare de apă nu poate fi conținut decât de o lentilă cu o grosime crescută, care la rândul ei scade trecerea oxigenului.
Pentru a elimina aceste provocări au fost introduse lentilele din silicon-hidrogel, întâi pentru purtare continuă, apoi zilnică, care au devenit tot mai populare. Aceste lentile includ silicon în materialul de hidrogel pentru a crește transmisibilitatea oxigenului prin lentilă.
Acest lucru a permis purtarea lentilelor o perioadă mai îndelungată pe timpul zilei și chiar în timpul somnului. Prezența siliconului a scăzut necesitatea unei cantități crescute de apă, reducănd astfel evaporarea în timpul purtării și implicit senzația de uscăciune. Scăderea cantității de apă a permis și realizarea unor lentile mai subțiri, adică mai flexibile, ce a compensat relativa fermitate a siliconului.
Siliconul este însă hidrofob, de aceea aceste materiale au avut nevoie fie de tratamente de suprafață, fie de combinații chimice ale materialului care să anihileze acest neajuns.
Lentilele de contact divid filmul lacrimal și astfel îl fragilizează, de aceea apar permanent formule și tratamente de suprafață inovatoare pentru a ajuta lentilele să-și păstreze mai bine conținutul de apă și să evite uscarea, pentru un confort mai mare la purtare pe tot parcursul zilei.
Lentilele din hidrogel sunt folosite și astăzi în variantele pentru purtare pe timpul zilei, mai ales în categoria de unică folosință.
Un alt aspect important este sarcina de suprafață a materialului, care influențează depunerile de proteine. Acestea se denaturează și pot provoca reacții alergice și inflamații.
Hidrogelurile pot fi:
– ionice, care atrag mai ușor proteinele
– non-ionice, tratate pentru a reduce depunerile
FDA clasifică materialele lentilelor moi în patru categorii:
- Categoria 1 – conținut scăzut de apă, non-ionic
- Categoria 2 – conținut ridicat de apă, non-ionic
- Categoria 3 – conținut scăzut de apă, ionic
- Categoria 4 – conținut ridicat de apă, ionic
Alegerea depinde de particularitățile fiecărei persoane. Conținutul de apă este întotdeauna specificat pe ambalaj, ca și transmisibilitatea la oxigen.
Lentilele rigide permeabile la gaz (RGP)
Lentilele rigide permeabile la gaz, cunoscute și ca RGP sau lentile dure, sunt folosite încă din anii 1970. Spre deosebire de lentilele moi, acestea nu sunt flexibile. Cele corneene au un diametru mai mic decât corneea, dar există și variante cu diametru mare semi-sclerale și sclerale, folosite pentru suprafețe oculare foarte neregulate sau uscate.
Aceste lentile nu conțin apă în cantități semnificative. Oxigenul trece prin ele datorită structurii materialului, care este poroasă la nivel microscopic.
Capacitatea de a transmite oxigenul este măsurată prin valoarea Dk:
- Dk scăzut – sub 12
- Dk mediu – între 15 și 30
- Dk ridicat – între 31 și 60
- Super Dk – între 61 și 100
- Hyper Dk – peste 100
Primele lentile RGP aveau un Dk de aproximativ 12 și erau realizate din acrilat de silicon, având ca rezultat apariția unui edem cornean care le limita mult purtarea pe timpul zilei.
În timp, materialele au fost îmbunătățite. A fost adăugat fluor pentru a reduce fragilitatea și depunerile. Lentilele moderne oferă o transmitere mai bună a oxigenului și o stabilitate mai bună.
Datorită faptului că își păstrează forma, aceste lentile oferă o calitate optică foarte bună și o vedere mai clară decât lentilele moi.
Totuși, fiind mai rigide, necesită o perioadă de adaptare, motiv pentru care multe persoane preferă lentilele moi.
Lentilele hibride
Lentilele moi sunt apreciate pentru confortul lor, iar cele RGP pentru calitatea superioară a vederii și permeabilitatea ridicată la oxigen. Din acest motiv, a apărut nevoia unei lentile care să combine aceste avantaje. Lentilele hibride reunesc aceste caracteristici, folosind materiale specifice ambelor tipuri.
Partea centrală este rigidă și este realizată din același material ca lentilele RGP, oferind o claritate foarte bună a vederii și o oxigenare eficientă a ochiului. În jurul acestei zone există un inel moale din silicon-hidrogel, care asigură confort și o centrare bună.
Lentilele hibride oferă o opțiune potrivită pentru persoanele cu astigmatism (de la ușor la sever), pentru presbiopie și pentru cele cu forme ușoare până la moderate de keratoconus, datorită echilibrului între confort și calitatea vederii.
Cu toate acestea, lentilele hibride nu au devenit la fel de populare pe cât se anticipa. Principalul motiv este dificultatea de a îmbina partea moale cu cea rigidă. În timp, această zonă de contact se poate deteriora, iar inelul moale se poate desprinde, ceea ce reduce durata de viață a lentilei. Deasemenea pacienții întâmpinau probleme mai ales în timpul îndepărtării, manipularea fiind mai dificilă față de alte lentile , deoarece nu pot fi scoase prin ciupire, ca cele moi, și nici prin presiunea pleoapelor, ca lentilele RGP.
Locul lor în terapeutică a început să fie preluat tot mai mult de lentilele rigide sclerale.